Produse S.N. Lazarev

Carte “Diagnosticarea karmei” Vol 1

01/09/2018

DVD „Esența Sistemului” Partea 4

01/09/2018
Show all

DVD „Esența Sistemului” Partea 5

87,00 lei

”Atunci când eu înțeleg esența legilor Universului, când eu mă străduiesc să înțeleg ceea ce se spune în Cărțile Sfinte, atunci și caracterul meu începe să se schimbe. Iudaismul și creștinismul sunt sisteme etice care conduc la schimbarea caracterului omului.
Caracterul omului se poate schimba, se poate transforma, dar, pentru asta, este necesar sentimentul continuu de iubire în suflet. Acest lucru este posibil atunci când ținem minte că suntem divini, în esență.
Noi suntem imperfecți, purtăm această imperfecțiune în noi, ca o garanție a dezvoltării.
Omul nu va deveni niciodată Dumnezeu. Dar omul este, în esență, întotdeauna divin, așa a fost de la bun început. Și trebuie să urce treptele dezvoltării lui, schimbându-și caracterul și „eul” său uman să se apropie cât mai mult de „eul” său superior.
Cel care este pregătit pentru acest proces, cel care este pregătit să se schimbe, va putea să-și învingă și problemele, și bolile, și orice altceva.
Întrebarea este: Cât de pregătit este omul pentru asta?”

 

Format: video

Durata: 78 minute

 

S.N. Lazarev este autorul a 25 de cărţi despre dezvoltarea căii spirituale a omului. De peste20 de ani el cercetează legile Universului şi legătura dintre ele și sentimentele noastre, a stării noastre interioare cu ceea ce se întâmplă în jur. În această serie de lecţii, autorul vorbeşte despre aspectele principale ale sistemului său, despre cele mai importante observaţii şi concluzii pe care le-a făcut, despre principalele mijloace şi metode de depăşire a problemelor şi bolilor.

Aceste lecţii sunt destinate pentru toţi – pentru cei sănătoşi şi pentru cei bolnavi, pentru începători şi pentru cititorii mai avansaţi. În aceste lecţii, autorul răspunde la cele mai importante întrebări care reprezintă baza pentru înţelegerea legilor vieţii şi destinului omului.

SKU: DVD Esenta sistemului Partea 5 Categorii: ,

Din cuprins:

  • Cum ne îndepărtează de la Dumnezeu programele noastre obișnuite?
  • Care este sensul pocăinței?
  • Ce adevăruri sunt codificate în Biblie?
  • De ce nu e voie să fie iertate păcatele?
  • Care sunt consecințele păcatelor?
  • Cum să-ți pui în ordine sufletul de unul singur?
  • În ce constă cu adevărat sensul învățăturilor lui Hristos?
  • Ce trebuie să faci pentru a te vindeca?
  • Ce este rugăciunea și cum să te rogi corect?
  • Ce trebuie să faci pentru a-ți îmbunătăți caracterul?Ce ne încurcă să ne schimbăm?
  • Cum să ții post corect?
  • Ce este un sacrificiu și cum să te sacrifici corect?

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „DVD „Esența Sistemului” Partea 5”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *